Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:PLUTĂRI, PRAG, FERIBOT, LUA, PRUNDAR, SACA, ACUMULARE, COLMATARE, BURDUF ... Mai multe din DEX...

TRANSPORTA PE APA - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru TRANSPORTA PE APA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 33 pentru TRANSPORTA PE APA.

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi ... Satul prin care trecem este Bozienii; dincolo în stânga sunt Budeștii. Toate sunt frumoase în ținuturile Romanul și Neamțul ce se par o grădină. Natura pe toate le-a înzestrat deopotrivă; le deosebește numai gustul proprietarului. Să nu trecem cu nebăgare-n seamă pe lângă Bălănești. În iazul acesta, precum odinioară în fântâna Ipocreni, ades se scaldă Muzele * Mergând înainte nu te poți opri de a privi ... și seamănă de departe cu o cordea albă? Se numește Cracău. Artistul ar zugrăvi con amore acele sate vesele împregiurate de grădini ce se prelungesc pe ambe malurile lui, și acest întreit șir de munți ce se întind în amfiteatru pe orizon, tufoși și creți ca freza unei marcheze din veacul XIV, deasupra cărora în depărtare domnește Pionul, spărgând norii cu pleșuvul său creștet. Iacă intrăm ...

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855

... se cu desperare de gâtul unui turc mahmur pe care îl răstoarnă împreună cu dânsul. Tot atunci, o vivandieră cochetă, deși cam stătută, se prăvale pe spinare de pe scaunul ce gemea sub grațiile ei, și arată soarelui aprins o pereche de calțavete stacojii, care poartă în litere de aur deviza heraldică: honni soit ... lăsând în urmă-i o lungă brazdă spumegoasă. Înspre seară, odată cu asfințitul soarelui, vântul cade, valurile se alină și luna ridică discul său aurit pe linia orizontului. Ea pare curioasă de a vedea ce se petrece pe întinsul mării și pe îngustul corăbiei. Atunci toți pasagerii reapar zâmbitori, deși cam palizi, și se laudă că n-au pătimit nicidecum de boala mării; însăși proprietara calțavetelor heraldice ... vântul devine tot mai tare și mai rece cu cât ne apropiem de Crimeea; vaporul are spasme și înaintează plecându-se, ridicându-se, culcându-se pe coaste, șovăind prin spuma valurilor ca și când ar fi cuprins de beție. Turcul mahmur, ajuns la jumătate de suflet, suspină în Allah pe care nici el însuși nu-l aude, iar vivandiera și-a pierdut mințile și calțavetele în zguduirea ce-i produce mișcarea corăbiei. Întâlnim ...

 

Ion Luca Caragiale - Urgent

... sufăr neputându-se dezbrăca în clasă, fiindu-le temperatura așa de exagerată, încât, cum se poate ușor constata, este de nesuferit, amenințând cu maladii atât pe profesoare cât și pe eleve. Vă rugăm dar să luați măsuri urgente pentru întâmpinarea acestei situațiuni anormale, contrariu va trebui să reclamam onor. minister nemaiputând lua nici o răspundere ... Ionesco și Aristi Poppesco, care toate s-au plâns de starea de mizerie în care a ajuns școala din cauza lipsei de combustibil, pe care îl refuză onor. primărie locală, pe care în nenumărate rânduri au rugat-o prin adrese oficiale, care se văd la dosar, dar care n-au avut până în prezent nici un ... fete No. 1 din urbea Z... și am constatat că raportul doamnei directoare respective este în totul adevărat. În adevăr, am găsit din cauza frigului pe jumătate școala despopulată complet, iar restul tușind toate și dureri cu umflătură în gât, pentru care chemând pe d. medic al urbei, a constatat mai multe cazuri de amigdalintă, adică gâlci, care poate degenera mai cu seamă la copiii anemici și ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară

... mai bine această producțiune, trebuie să-i amintim că vechea noastră cunostință, eminintele pedagog d. Mariu Chicoș Rostogan, totdeauna, înainte de e și i, pronunță pe: n ca gn franțuzesc; t ca k; d ca gh; g ca j; c ca șș, etc. Pe ici, pe colo, pentru a ținea deșteaptă această amintire, transcriem cât se poate mai exact felul de pronunțare a eminintelui pedagog, lăsând cititorului ... Școlarul: Și când i-am spus mamii, a zis că n-ai venit de frica cometii. Profesorul (supărat, cu humor amestecat cu dispreț): Pe mine să mă-nvățați corajul, tu și cu mumă-ta, niște loaze! pe mine? care, în cătane, la Zolfărino, unde au fost și cu franțozul și cu talianul, am avut un frache mai mare undrofițir în gavaliri și ... știință cel mai nalt reșpect, dar totdeodată cu ceea mai profundă moderățiune, mă rog. Că-z știința nu trubuie tractată în mod excluzivist, nici ca pe o zeiță ce stă în ceriu, cum spune Schiller, nici ca pe un dobitoc ghe muls ! (Copiii devin și mai impacienți, și mai zgomotoși.) Profesorul (ridicând emfatic tonul ...

 

Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte

... operă comică; îi prezentă libretul, dar ce să vază? era Il barbiere di Sevilla, acea operă care, cu vreo cîțiva ani mai nainte, fusese pusă pe muzică de celebrul Paisiello, directorul Conservatorului din Neapole și rege al compozitorilor din timpul său. Asta nu sperie deloc pe Rossini; el promise clientului său că-i va scrie opera și numaidecît scrise lui Paisiello, rugîndu-l ca să-i dea voie a scri ... iarăși bine. Dară punctul în care a reeșit să atragă asupră-i atențiunea publicului a fost variațiunile scrise de Rode [2] pe o temă italiană, ce le-a cîntat la introducțiunea actului al doilea, sau la scena de la piano , ca să fim mai bine ... mînuită de un bun artist și putem zice că în ceea ce privește acurateța esecutăței notelor stacate și arpegiate ar fi pornit spre invidie chiar pe celebra Persiani * . Domnul Ascanio, primul bas comic, n-a avut nimic din ceea ce se cere pentru interpretarea bizarului caracter al doctorului Bartolo ... i simpatiile publicului; cauza fiind foarte cunoscută lectorilor noștri, credem de prisos a o mai înșira aci. Notăm numai că celebra arie scrisă ...

 

Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti

... care să-mi escite curiozitatea dupe Roma, Florența, Pisa și Veneția? — Te amăgești, siniore. Italia este semănată cu monumente, și tot orașul își are pe ale sale în parte. — Care sînt dar ale orașului Bergamo? — Sunt mai multe. — Spune-mi pe cele mai însemnate! — Este domul clădit în secolul IX; Santa Maria Maggiore, unde se află mausoleul maestrului Donizetti; vila celebrului tenor Rubini, galeria de ... Nu sînt nici baron, nici barometru, nici chiar muscal sau muscă cîinească, ci un sîrman creștin venit aci ca să vărs cîteva lacrime de recunoștință pe mormîntul nenorocitului Donizetti. — Iubești poate foarte mult pe răposatul? — Sunt unul din cei mai fierbinți adoratori ai săi. — Cunoști istoria vieții sale? — Nu, din nenorocire, dar aș dori prea mult ... și dorința ți se va împlini. — Te rog, venerabile părinte, narează-mi această istorie și mă vei îndatora foarte mult. Călugărul meu se puse pe un scaun față în față cu monumentul despre care ne este vorba, și începu narațiunea în felul acesta: „Celebrul maestru Donizetti s-a ... ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

... schimbare în șase ani! LIZA ( mergând în fund să ia geamantanele ca să le ducă în odaie ): Și zi, sunteți român, domnule? FURTUNESCU: Da, fată, pe cât mi-aduc aminte. LIZA ( urmându-și treaba ): Semănați mult cu un englez din Viena pe care l-am avut noi în otel pe vremea muscalilor: ce bărbat frumos! FURTUNESCU ( râzând ): Știi că ești politicoasă... Merci! LIZA: Zău, domnule, semănați cap tăiat cu el... și-avea o groază de ... Nu, zăpăcitule, nu! Ce ai? Ce-ai pățit? VICTOR: N-am nimica. LIZA: Cum n-ai nimica? ( îi ia pălăria din cap și o pune pe un scaun. ) De vreo zece zile-ncoace, pare că ești de pe altă lume, uiți de la mână până la gură. ( Victor ridică ochii la cer. ) Nu-nțelegi ce-ți vorbește omul, nu știi ce spui. ( Victor ... stânga de trei ori scurt și glasul Fifinii strigând: Lizo! Victor tresare, se oprește din periat hainele și peria îi scapă din mână și cade pe scaunul cu pălăria. Se ridică degrabă, ia pălăria; o îndreptează cât poate, strânge, cu ajutorul Lizei, hainele, se răpede la ușa din stânga, pe ...

 

Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"

... de inginer hotarnic“. Apoi la pag. 90: „Pe atunci însă, cată să știm, amorezații nu-și făceau curte în modul prozaic de astăzi, pe la teatruri, pe la baluri și pe la grădine: damele nu ieșeau fără bărbații lor nicăierea, nici primeau visite când erau singure acasă; apoi bilete dulci și parfumate nu erau în datina ... spune poetul Alecsandri în Barbu Lăutaru: amantul umbla cu lăutarii cântând toată noaptea pe sub ferestrele Dulcineei; sau, dacă era poet ca Conachi, făcea versuri, pe care... nu le da la gazete, nici la tipar, ci punea pe lăutari să le cânte. Nu voiu să zic că cu moduri atât de prozaice Conachi făcea curte nobilei sale amante; nu e însă mai puțin ... și cu toată „profunzimea craterului în irupțiune“, îndată ce-l punem alături de violența limbajului dlui P. Ghica, care ar fi înmărmurit și pe mai-sus-pomenitul Cabanis! Pag. 80: „Mihnea nu săvârșise încă aceste cuvinte, când o mulțime de femei, copii, bătrâni, sângerânzi, palizi, cu hainele rupte ... Cândescu se reped două, nu numai fete, ci și copile. La pag. 82: „Boieri, femei, copii, bătrâni, oșteni ieșiră toți în liniște dar având ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... ramificațiunea apelor ei, care alcătuiesc un labirint de insule, lacuri, bălți și codri de stuf, gros ca prăjinile de stejar. Se-nțelege de sine că pe aceste șesuri și ape, unde domnea tăcere absolută, unde trăsnetul puștii nu se auzea și unde sălbătăciunea rar când vedea pe un om, se adunau din toate părțile Asiei Mici, din Caucaz, Balcani și Carpați, nouri de păsări felurite, campes­tre și de apă, iară în stuf și între plantele din mlaștini se plodeau mulțime de lupi, mistreți*, vulpi, bursuci și iepuri. Apoi venea la rând grandioasa pescărie, special ... toate părțile, trăgând după sine pe înotători; dar acestora le vin în ajutor alți camarazi cu lun­trele, în care se suie și acei din apă. Și acuma începe cel mai ciudat sport pe suprafața apei. Pescarii își dau toate silințele spre a trage victima la mal. Lup­ta ce se-ncinge acuma e nespus de interesantă ... în așa hal se aduc morunii și nisetrii până la Chișinău. Pe la anii 1840, Bugeacul înfățișa șesuri, ce aveau asemănare cu preriile din America. Pe pământul țelinos creștea pășune îmbelșugată și sățioasă, ...

 

Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu

... răi huliți de opinia publică i-a adunat pe lângă tronul său și le-a înlesnit mijloace de prădăciuni fără margini. Pe țărani i-a adus în cea mai crudă și mai jalnică stare prin asupriri nesfârșite și la cel mai de pe urmă grad de ticăloșie, prin biruri grele și rău împărțite. Toate mijloacele de propășire a neamului românesc din Moldova le-a nimicit ... către domnii consuli, a ținut într-ascuns pe arnăuții înarmați și că s-a slujit cu ei pentru ca să maltrateze pe frații noștri și să le calce și să le prade casele în noaptea de 29 mart. [1] Ceea ce cunoaștem este că înarmarea vagabonzilor de ... ofis împotriva adunărilor, dar văzând că acea poruncă nu se băga în seamă de către obște și temându-se de a o ațâța pe aceasta mai mult, a socotit să-și puie iar masca de Părinte al Patriei spre a înșela iarăși pe acei ce-i numea copiii lui; și pentru ca să izbutească mai sigur la acest țel, a însărcinat ...

 

Nicolae Gane - Cânele bălan

... a spune că în momentul când vroii să mă urc în trăsură, mă pomenii deodată cu Balan care îmi puse, după obiceiul lui, amândouă labele pe piept, cercând numaidecât să mă lingă pe obraz și, plesnind cu coada pe toți câți se îngrămădiseră în jurumi la ziua bună. În trăsură pusei pe Balan din a dreapta mea ca pe un prieten mai vechi al casei, și, cum mergeam prin cotiturile ulițelor, mi se părea că sunt cel mai mare din oraș. Mă uitam cu ... veselă și zâmbitoare, când eu eram așa de trist. Mersei așa mai multe ceasuri cugetând, când la Măriuca cea drăgălașă, oacheșă și subțirică cu flori pe cap, care-mi zisese odinioară cu glas înduioșat: Ce mult e de astăzi pănă-n șase luni; când la Măriuca cea măritată pe care mi-o închipuiam acum încunjurată de copii, învârtind mămăliga, ghilind pânză la părău, sau făcând oblojele dascălului Gheorghie de la strana dreaptă!... La această ... ce-i drept, simțeam potolindu-se întrucâtva flacăra amorului meu, dar în lupta ce se petrecea în mintea-mi tulburată, Măriuca cea drăgălașă cu flori pe cap biruia uneori ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru TRANSPORTA PE APA

 Rezultatele 1 - 9 din aproximativ 9 pentru TRANSPORTA PE APA.

PLUTĂRI

... PLUTĂRÍ , plutăresc , vb . IV . Intranz . 1. A merge cu pluta ^1 pe apă . 2. A transporta buștenii pe apă

 

PRAG

... perioade etc . diferite . În pragul verii . 4. Ridicătură naturală a fundului albiei unei ape curgătoare ; banc de depuneri format de materialele transportate de apă ; treaptă mai înaltă pe fundul unui bazin oceanic sau marin . 5. Proeminență în formă de treaptă pe suprafața unei piese de lemn , care intră într - o scobitură făcută în altă piesă îmbinată cu aceasta , pentru a împiedica deplasarea celor două ... deasupra sau dedesubtul căreia fenomenul nu se mai poate petrece . 7. Bucățică de lemn ( de abanos ) sau de os de elefant care se fizeaxă perpendicular pe capătul superior al corpului unor instrumente muzicale și pe

 

FERIBOT

... FERIBÓT , feriboturi , s . n . Navă special amenajată pentru a transporta oameni , vehicule etc . de pe un mal pe

 

LUA

... l ține ( și a se servi de el ) sau spre a - l pune în altă parte . 2. A mânca ( pe apucate ) , a înghiți din ceva ; spec . a înghiți o doctorie . 3. A îmbrăca , a pune pe sine o haină etc . II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla ; a smulge , a desprinde ... intenție de a și - l însuși ) . III. 1. A - și însuși ceea ce i se cuvine , a pune stăpânire pe ceva ; p . ext . a primi , a căpăta . 2. A ( - și ) face rost de ceva ; a găsi pe ... de bani . 5. A - și însuși un lucru străin . 6. A cuceri ; a ocupa . 7. A angaja pe cineva ; a folosi un obiect pentru un timp determinat , contra plată . 8. A se angaja , a se însărcina ( cu ... care amintește de . . . A lua o notă bună ( sau rea ) = a obține o notă bună ( sau rea ) . A lua ...

 

PRUNDAR

... PRUNDÁR , prundari , s . m . 1. ( Rar ) Persoană care scoate și transportă prund . 2. Numele mai multor păsări mici care trăiesc pe

 

SACA

... SACÁ , sacale , s . f . Butoi așezat pe un cadru cu două sau cu patru roți , cu care în trecut se transporta

 

ACUMULARE

... lărgite a capitalului . Fond de acumulare = parte a unui venit folosită pentru acumulare . Rata acumulării = raportul dintre fondul de acumulare și venitul pe

 

COLMATARE

... treptată a fundului unui bazin , a unei porțiuni dintr - o albie etc . 3. Depunere a particulelor de oxid de pe banda magnetică pe

 

BURDUF

... s . n . 1. Sac făcut din piele netăbăcită , uneori din stomacul unui animal ( capră , oaie , bivol ) , în care se păstrează sau se transportă brânză , făină , apă etc . 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied , în care se înmagazinează aerul la cimpoi , la armonică etc ... trăsurile , descoperite . 4. Învelitoare elastică de piele , pânză etc . a spațiului de comunicație dintre două vagoane de călători . 5. Bășică ( 1 ) uscată , care , pe